Valve, compania responsabilă pentru Counter-Strike, Dota 2 sau seria Half-Life, precum și pentru sistemul de distribuție digitală Steam a anunțat ieri propriul sistem de operare, SteamOS. Este vorba despre o distribuție Linux gratuită, creată special pentru rularea jocurilor pe PC-urile „de sufragerie”, conectate la principalul TV din casă.
Pașii către SteamOS au fost făcuți încă de anul trecut, când Valve a lansat versiunea pentru Linux a aplicației Steam și a introdus în cadrul clienților săi pentru Windows, OS X și Linux un mod de lucru Full Screen denumit Big Picture Mode, acesta fiind optimizat pentru ecrane de mari dimensiuni și controlul prin intermediul unui gamepad.
Anunțul referitor la SteamOS redeschide discuțiile referitoare la „Steambox”, presupusa consolă pe care cei de la Valve ar pregăti-o în secret. Mai multe detalii despre SteamOS puteți găsi în articolul colegilor de la Go4it.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER